Cum te-ai simţi dacă ai dori să mergi până la magazinul din colţ şi nu ai putea traversa strada pentru că bordura ar fi prea mare pentru tine? Cum ai merge mai departe dacă fiecare pas al tău în faţă este oprit de către marea majoritate a celor care ar trebui să te ajute să mergi înainte? Cum ai mai putea zâmbi dacă ai vedea că pentru tine, totul se traduce în „câte trepte sunt?”, „există balustradă pe partea dreaptă?” sau „va fi rampă la facultate?”.
Cum ai încerca să schimbi viitorul tău, dacă simplul mers la facultate ţi-ar fi condiţionat de existenţa unei borduri care să nu fie mai înaltă decât pasul tău poate duce? Cum ai reuşi să îţi cumperi pastile de la farmacia care are rampă făcută doar pentru decor, atât de înaltă şi alunecoasă încât doar gândul unei alunecari te face să renunţi să mai încerci?
Cum ţi-ai vedea viitorul? Cum ai încerca să îi ajuţi şi pe alţii să îl vadă pe al lor?
De fiecare dată când treci pe lângă o bordură, uită-te cu atenţie: poate cineva are nevoie să îl ajuţi să o urce. Dacă poţi să influenţezi cu ceva construirea unei rampe după standardele celor care au nevoie de ea, nu ezita să o faci. Prin cea mai mica acţiune a ta, oamenii cu probleme de locomoţie ar putea să meargă mai departe. Nu lăsa bodurile să le stea în cale.
P.S. Pentru Olivia, care a reuşit pentru prima dată să se ridice singură din maşină.
